Vă rugăm să discutați cu copilul dumneavoastră despre articolele de ținută, despre importanța de a se îmbrăca adecvat în contexte diferite (formal, informal, sport), așa cum fac și în afara școlii. La școala noastră este recomandat ca elevul să poarte ținută.
Vă rugăm să cumpărați din timp încălțămintea potrivită. Copiii au nevoie de încălțăminte de zi cu zi și de încălțăminte sport.
Sugestie: alegeți încălțăminte ușoară, cu talpă flexibilă și antiderapantă.
Ghiozdanul va fi achiziționat de către părinți. Vă rugăm să vă asigurați că scrieți numele copilului în interiorul ghiozdanului, pentru a putea fi identificat rapid de profesori.
Ghiozdanul trebuie să respecte nevoile specifice vârstei, precum și dimensiunile spațiilor de depozitare din școală (evitați ghiozdanele supradimensionate).
Manualele vor fi puse la dispoziție de școală. Este nevoie să cumpărați rechizite (caiete, penar, creioane colorate, carioci etc.).
Părinții vor da copilului la școală un bidon de apă (minim 500 ml). Ideal ar fi să fie inscripționat cu numele copilului sau să aibă un model ușor de recunoscut. Umplerea cu apă se poate face și la școală.
Recomandăm un sandviș/fruct într-o cutie de snack sau ambalate corespunzător. Școala noastră este inclusă în programul național „Laptele și cornul”, dar un copil are nevoie de o alimentație diversificată. În programul școlar, elevii NU au voie să părăsească incinta școlii sau să meargă la magazine.