20.12.2023- o zi mult așteptată de copiii,dar și de noi, profesorii lor. De ce? Pentru ca, a fost o zi cu adevărat de poveste, de trăiri intense cu bucurie sufletească pură, de copil și nu doar o altă activitate a " Săptămănii altfel".
Am celebrat apropierea celei mai așteptate sărbători creștine a anului, nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Crăciunul - dorit,cântat și iubit a fost organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, filiala Ploiești, in cadrul matineului muzeal numit" Bucuria Crăciunului". Prietenii noștri ne- au primit din nou cu căldură in infinitul univers al copilăriei.
Dna etnograf,Ioana Constantin, ne- a incântat și de această dată cu autenticitatea tradițiilor și obiceiurilor de iarnă românești.
Interacțiunea cu copiii a fost perfectă, un adevărat flux informațiinal firesc și natural in ambele sensuri. In mod deosebit, a punctat diferența intre tradiție ce ține de sfânta biserică și obiceiurile pe care românii le- au păstrat și transmis in timp.
Dna Ioana Constantin a apreciat faptul că, în localitatea Strejnicu, mare parte din obiceiuri se mențin: colindatul cu steaua de Sf. Nicolae, colindatul de Crăciun, plugușorul, semănatul, sorcova.
Povestea noastră a continuat cu un atelier in care copiii au confecționat ornamente pentru brad, iar la final, respectând tradiția, am și colindat, completând astfel atmosfera de emoție sufletească. Practic, prin colindul copiilor ce au suflete pure am împlinit, ceea ce dna etnograf a explicat, la un moment dat, purificarea casei, a spațiului, regenerarea pentru un an nou prosper și plin de sănătate.
"Mirajul iernii" - expozitia de desene ale copiilor a adus un plus de bucurie.
Mulțumim, Ioana Constantin, pentru o nouă dovadă de profesionalitate și dăruire!
CRĂCIUN PLIN DE BINECUVÂNTĂRI DIVINE!
LA MULTI ANI!❄☃
Prof.dr.Mihaela Suciu