Elevii clasei a VI-a A au început să corespondeze cu elevi de vârsta lor din Franța, orașul Paris, de la Colegiul De Lattre. Aceștia au realizat felicitări conținând descrieri în limba franceză privind pasiunile lor, pe care le-am expediat în Franța.
Astăzi am avut plăcerea și onoarea de a-i găzdui pe domnii profesori din cadrul Cercului de Chimie - învățământ gimnazial. Elevii clasei a VII-a A și-au dovedit cunoștințele în cadrul activității susținute de doamna profesor de chimie Stoian Gabriela.
Îi felicităm pe elevii claselor a V-a A și a V-a B pentru absolvirea cursului oferit de programatorii de la Bitdefender prin intermediul programului educațional ”Învățăm Informatica împreună cu informaticienii”
Vineri am primit vizita unui echipaj medical de urgență din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, care a petrecut alături de noi 2 ore de calitate.
"Săptămâna altfel" a continuat astăzi cu o excursie a elevilor școlii noastre în localitatea Filipeștii de Târg, la conacul Pană Filipescu.
Am fost întâmpinați de o gazdă minunată, energică și entuziastă, dna muzeograf Alexandra Pârâianu.
În cadrul activității desfășurate de elevii clasei a VII-a A, aceștia și-au dovedit cu măiestrie talentul de a spune glume, poezii, bancuri și a fredona.
Elevii clasei a V-a A au fost încântați să participe la o activitate interesantă, în cadrul căreia au aflat multe lucruri noi despre cultura franceză, gastronomie, artiști, sportivi și atracții turistice.
Astăzi am fost onorați să îi primim în mijlocul nostru pe cei de la Gruparea Mobilă de Jandarmi "Matei Basarab" Ploiești.
Clasa a II-a B a învățat astăzi să acorde semenilor primul ajutor.
O Altfel de săptămâna pentru elevii clasei a III-a B.
La Eforie Nord, copiii i-au șoptit mării, dorințele lor.
Elevele clasei a VI-a A s-au distrat realizând coafuri interesante pentru colegele lor.
Grupa mijlocie din cadrul Grădiniței Târgșoru Vechi, împreună cu dna educatoare Vasile Secăreanu Raluca, au fost în excursie la Salina Himalaya din Ploiești.
Miercuri am fost încântați să îi primim în mijlocul nostru pe cei de la echipa SALVAMONT SINAIA, care ne-au învățat reguli esențiale de supraviețuire în caz de accidentare în timpul excursiilor montane.
Elevii clasei Pregătitoare A au fost fascinați să realizeze astăzi vase din lut.
Elevii clasei a VII-a A s-au duelat în diferite jocuri pentru antrenarea minții.
Elevii clasei I A s-au bucurat să viziteze Aeroclubul din Strejnicu și să descopere tainele aviației.
Acțiunea de ecologizare a Satului Strejnicu a fost o experiență din care copiii au învățat că trebuie să respecte Natura, respectandu-și astfel propriul "Cămin": cel în care cresc, își desfășoară activitățile de zi cu zi, se încarcă permanent cu energie pozitivă.
Elevii școlii noastre au fost deosebit de încântați să primească vizita domnului dresor Dan Grăjdeanu, care a venit însoțit de cățelușa Aria pentru o demonstrație de dresaj.
Le mulțumim Pompierilor SMURD din Ploiești pentru vizita pe care ne-au făcut-o astăzi și pentru toate lucrurile importante prezentate elevilor noștri în vederea formării comportamentelor adecvate în caz de dezastre naturale, cutremure sau incendii.
Săptămâna Verde a fost marcată de o activitate interesantă, susținută cu sprijinul Ocolului Silvic din Ploiești. Elevii clasei a VI-a A au participat la o prezentare despre ariile naturale protejate, regenerarea pădurilor și produsele rezultate din prelucrarea lemnului.
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Târgșoru Vechi au participat cu entuziasm la activități în mijlocul naturii în Saptămâna Verde: au săpat, au greblat și au plantat.
Elevii clasei a II-a B au studiat albinele și au învățat de la ele hărnicia și munca în echipă. Ca răsplată, au gustat mierea minunată!
Elevii clasei a VII-a C au participat cu mult interes la activitatea susținută de doamna profesor Petre Ioana în cadrul orei de limba franceză, având ca obiectiv conștientizarea asupra unui mediu sănătos.
Le mulțumim reprezentantelor echipei de robotică a Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din Ploiești, care ne-au vizitat astăzi, 29.03.2023, pentru a ne dărui un PLAN ÎNCLINAT realizat de această echipă cu mult talent și măiestrie. Instrumentul va fi utilizat în cadrul orelor de fizică.
Astăzi am participat la o activitate educativă susținută la Mănăstirea Turnu Prahova, unde elevii clasei I A au învățat cum se fabrică săpunul, alături de partenerii noștri – Școala Gimnazială Elena Doamna din Ploiești. Copiii au fost fascinați de întregul proces tehnologic, arome, cât și de prezentarea reușită la care au asistat!
Elevii clasei I A au fost foarte încântați să desfășoare în cadrul acestei săptămâni speciale – Săptămâna Verde - activități precum: Apa-esența vieții, Micii grădinari, Parada costumelor eco.
Cu ocazia programului SĂPTĂMÂNA VERDE, elevii claselor PREGĂTITOARE au aflat lucruri noi despre planeta Pământ și despre importanța educației ecologice în viața noastră.
În cadrul programului SĂPTĂMÂNA VERDE, elevii claselor V-VIII au realizat diferite proiecte și machete pentru a ilustra importanța reciclării și a protejării mediului
Primăvara - mult așteptată, anotimpul iubirii, speranței, gingășiei, vieții, ne-a purtat pașii astăzi din nou la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova- Ploiești.
Astăzi am evadat din cotidian pe aripile unui seminar "Respiro", alături de domnul Ionel Calotă și de eleviii clasei a VI- a A. Așteptăm cu mare interes următoarea întâlnire!!!
Cartea e o viaţă nouă,
Sub a literelor rouă!
Când citeşti, întinereşti
Și, printre poveşti, trăiești!
Eu am un sfat pentru tine,
Ca să-ți meargă-n viață bine:
Violența să n-o aplici
Nici celor mari, nici celor mici!
Am avut săptămâna aceasta un schimb cultural de scrisori și proiecte, extrem de interesant,cu elevii din Middlebrook School, Connecticut, USA.
În data de 19.01.2023 impreună cu elevii claselor a 8 a am fost oaspeții Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova- Ploiești,unde am fost invitați să participăm la activitatea susținută cu ocazia sărbătoriri zilei de 24 ianuarie-Mica Unire de la 1859.
Clasa a II-a A a comemorat azi, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și 173 de ani de la nașterea "luceafărului" poeziei românești- Mihai Eminescu
Îi felicităm pe elevii clasei a VIII-a A care au participat la Festivalul de Lectură LIRE EN FÊTE organizat de Alianța Franceză din Ploiești pentru premiile obținute
Astazi 21-12-2022 Primaria Targsorul Vechi a avut parte de o frumoasa surpriza venita de la un grup mare de elevi de la Şcoala Gimnazială Strejnicu!🏆
Școala noastră a participat la FESTIVALUL BRAZILOR ÎMPODOBIȚI - eveniment prin care Inspectoratul Școlar Județean Prahova sărbătorește 54 de ani de activitate! 🎄🎄🎄
Acțiunea noastră "Tradiții de iarnă la români", s-a desfășurat alături de cel mai drag partener al nostru, Muzeul de istorie și arheologie Prahova - Ploiești.
Pe parcursul zilei, la școala noastră s-a organizat sărbătorirea zilei naționale a României împreună cu partenerii noștri de la Muzeul Județean de istorie și arheologie Prahova, Ploiești - reprezentat de dna muzeograf Monica Cîrstea.
Ziua internațională a profesorului de limba franceză a fost marcată și în școala noastră prin activități captivante la clasele a V-a (prof. Iulia Necula) și a VII-a (prof. Ioana Petre).
Colectivul Clasei I A
Dupa socotit cu spor
Si citit si scris de zor,
La plimbare am plecat
Hipodrom am vizitat
Clasele 2 A și 3 A au sărbătorit Ziua Mondială a Animalelor
Ziua Europeană a Limbilor a fost celebrată și la orele de Limba Franceză prin diverse activități (chestionare, prezentări, proiecte). "La Journée Européenne des langues"